Viitorii ecologi se formează în Școala Gimnazială Tășnad

Despre proiect

„În timp ce zgomotul urban învăluie lumea, natura își spune povestea în tăcerea sa, în culorile ei neschimbate de timp și în frumusețea ei nestăvilită de mâna omului. În mijlocul agitației, natura ne amintește că suntem doar o parte dintr-un întreg mai mare, că există o armonie pe care trebuie să o respectăm și să o protejăm.” – Jane Goodall

Obiectivele proiectului

Obiectivul general al proiectului este de a creşte nivelul de educație și conştientizare pentru minimum 501 tineri cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani din Tășnad în ceea ce priveşte importanţa protecţiei mediului şi a conservării resurselor naturale și de a contribui la dezvoltarea de competențe și abilități în rândul tinerilor cu privire la protecția mediului înconjurător, de a sensibiliza comunitatea cu privire la importanța protejării mediului și la impactul negativ al poluării asupra mediului înconjurător și asupra sănătății umane.

Obiectivul specific 1

Dezvoltarea competenţelor în ceea ce priveşte conceptele de bază legate de mediu şi resurse naturale pentru un număr de peste 501 tineri, prin participarea la lecții deschise pe tema protecției mediului.

Obiectivul specific 2

Oportunitatea de a învăţa despre problemele de mediu, pentru un număr de peste 501 tineri, prin intermediul experienţelor concrete, cum ar fi vizite, excursii, participarea la festivaluri și la acțiuni de ecologizare.

Obiectivul specific 3

Promovarea unui stil de viață sănătos, în armonie cu mediul, pentru 110 tineri, prin participarea la concursul de alergat.

Obiectivul specific 4

Realizarea unei pagini web și a unei pagini de social media pentru proiect, pentru promovarea și diseminarea informațiilor în rândul a peste 501 tineri.

Obiectivul specific 5

Consolidarea parteneriatelor cu instituţiile publice şi cu organizaţiile neguvernamentale care se ocupă de protecţia mediului şi încurajarea colaborării acestora cu școala Gimnazială Tășnad, judeţul Satu Mare.

Grupul țintă

Grupul-țintă al proiectului de educație și conștientizare pe tema protecției mediului este format din minimum 501 elevi ai Școlii Gimnaziale Tășnad din județul Satu Mare. Elevii vizați de proiect au vârste cuprinse între 6 și 15 ani și sunt împărțiți în diferite clase, de la clasa pregătitoare până la clasa a VII-a.

De asemenea, acest grup țintă este localizat într-o zonă predominant rurală (Tășnad este un oraș în județul Satu Mare,  format din localitatea componentă Tășnad (reședința), și din satele Blaja, Cig, Rațiu, Sărăuad și Valea Morii), cu un stil de viață legat de natură și cu o experiență directă a interacțiunii cu mediul înconjurător.

Activitățile proiectului

Activitatea I

Cinci activități de ecologizare cu participarea a 125 de tineri. Elevii vor participa la activități de ecologizare în pădurea orașului Tășnad și vor încuraja oamenii întâlniți să colecteze selectiv deșeurile, să recicleze și să evite producerea deșeurilor inutile. Vor împărți pliante și vor preda deșeurile colectate. 4 Probleme de mediu: 1, 2, 4, 5.

Activitatea II

Excursie ecologică de două zile cu 50 de elevi. Elevii vor face o excursie în Parcul Natural Apuseni pentru a cunoaște biodiversitatea, realizând activități de identificare și observare a faunei și florei, plimbări ghidate cu un specialist, jocuri despre mediu în aer liber, vor cunoaște efectele tăierilor ilegale de păduri etc. 7 Probleme de mediu: nr. 1, 2, 3, 4, 8, 11, 12.

Activitatea III

Participarea la festivalul „Cântă pădurea„ organizat la Carei în 2024 cu 110 tineri. Elevii vor participa la festival în ziua de sâmbătă, care are activități dedicate copiilor, iar în cadrul plimbării tematice prin pădure vor face igienizare. 9 Probleme de mediu: nr. 1, 3, 4, 5, 6, 8, 11, 12, 13.

Activitatea IV

Vizită la parcul fotovoltaic de la Livada cu 50 de elevi. Elevii vor cunoaște beneficiile utilizării de resurse naturale regenerabile/ importanţa energiei verzi. 1 Problemă de mediu: nr. 7.

Activitatea V

Vizită la Societatea Agricolă Agrind SA  cu 50 de elevi. Tinerii vor afla repercusiunile agriculturii intensive asupra mediului. 1 Problemă de mediu: nr. 9;

Activitatea VI

20 de lecții deschise de protecția mediului.  Toți elevii vor participa la câte o lecție deschisă despre protecția mediului, cu un reprezentant APM, ANANP, sau alt specialist din domeniu.   16 Probleme de mediu: nr. 1-16.

Activitatea VII

Vizită la Satu Mare: Advanced Design și Stația de tratare a apei cu 50 de elevi. Se va organiza o vizită la o firmă de proiectare clădiri verzi și la stația de tratare a apei. 6 Probleme de mediu: 2, 7, 11, 13, 14, 15.

Activitatea VIII

Concurs de alergat cu 130 de tineri. Concursul (pe categorii de vârstă) se va derula pe durata unei zile în care, sub supravegherea unui juriu, tinerii vor parcurge o anumită distanță.  Probleme de mediu: nr. 14. Resurse necesare: 130 tricouri și șepci, 130 sticle cu apă, 13 premii constând în obiecte în valoare de 100 lei, 13 premii constând în obiecte în valoare de 150 lei, 13 premii constând în obiecte în valoare de 200 de lei.

Activitatea IX

Realizare pagină web, social media. Se vor realiza un site și o pagină de social media care vor trata probleme importante referitoare la protecția mediului (cele 16 domenii). 16 Probleme de mediu: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 15.